In seara asta de toamna, baba Doftana a avut chef de vorba si cum era tare singura s-a gandit a chema cativa copii din vecini sa-i ospateze cu dovleac copt si sa le insire verzi si uscate. Si copiii, de cum i-au auzit chemarea s-au si grabit a-i veni in ospetie, stiau ei ca baba o sa-i indulceasca cu ceva bun. Focul trosnea in vatra, vantul rece suiera pe afara, nori vinetii se adunau spre apus si dovleacul copt isi raspandea aromele.
- Ei, dragilor, da’ n-ati vrea a auzi vreo snoava, ori vreo poveste zise baba Doftana privindu-i cum infulecau dovleacul dulce ce mierea.
-
Ba da, cum de nu, spune-ne degraba o poveste, raspunsera copiii, ca doar o stiau mare mestera si la pregatit bucate de soi si la povestit.
Si cum dovleacul se cam gatase, s-au adunat ciopor la gura sobei, cu urechile ciulite. si baba Doftana, tare multumita, incepu.
Demult, tare demult, pe vremea cand soarele rasarea de la apus si iarna infloreau craitele, traiau pe meleagurile noastre niste uriasi aprigi si iute la manie. Salasluiau intr-o vagauna din munti in bordeie durate din busteni si isi cautau de-ale gurii prin vaile salbatice. Vanau cerbi si caprioare si cum inghiteau cat ai clipi halcile de carne cruda vanatul incepuse a se imputina si uriasii colindau pana departe sa-si astampere foamea. Si tot colindand ei in lung si-n lat au intalnit o alta asezare de uriasi. Da vezi ca astia erau blanzi din fire, deloc nu mancau carne, ci se indestulau cu ierburi, poame si radacini. S-au asezat a se hodini cei veniti de departe si indata au fost poftiti a fi oaspeti.
Si-n asezarea asta vietuiau laolalta cu uriasii cei blanzi un motan (de buna seama urias si el) pe nume Vladisor si o catelusa (pai cum, tot uriasa) pe nume Paltinoasa. Si era Vladisor alb cu pete ruginii, o mandrete de motan, iar Paltinoasa era toata neagra ca taciunele, cu labele si boticul cafenii. Si ce sa vezi, ca Vladisor si Paltinoasa parca erau frati, ca ziua toata erau impreuna si asemenea stapanilor lor se indestulau cu ierburi, radacini si poame.
Ei, dar uite ca uriasii cei maniosi au prins mare drag de Vladisor si Paltinoasa si nici una, nici doua, si-au pus in gand a-i fura din salasul lor. Dupa ce uriasii cei blanzi au facut ce-au facut si au vanat niste cerbi (cu mare jale, ca nu le statea in fire) ca sa fie multumiti oaspetii lor (ca asa era pe vremea aceea, oaspetii, asteptati or ba erau primiti cum se cuvine), dupa ce toti, satui, au mers la culcare, ca se coborase noaptea, gandul cel hain a pus stapanire pe al mai grozav dintre uriasii maniosi. A pandit in dreapta si-n stanga, a bagat de seama ca toti adormisera si odata s-a repezit, cu o desaga, de a insfacat motanul si catelusa ca nici n-au apucat a zice miau! A fugit cu ei in noapte si dus a fost. Dis de dimineata tovarasii sai s-au desteptat si fara a le zice macar o vorba gazdelor si-au vazut de drum.
Tare s-au amarat uriasii blanzi afland de raul facut de cei de-i ospetisera si odata i-a cuprins gandul razbunarii. Si-au facut ghioage grozave din lemn tare si au pornit in cautarea lui Vladisor si a Paltinoasei. Si cum treceau ei pamantul se zguduia din temelii si padurea de fagi falnici a prins a se undui si de atunci au ramas toate vaiugile abrupte de ne scot sufletul azi cand umblam prin padure.
-
Ei, zise baba Doftana, vreti sa aflati ce-a fost mai departe ori v-a cuprins somnul?
-
Spune, spune, strigara copiii, spune!
Si au alergat uriasii cei blanzi pana spre amurg cand au auzit chemarile triste ale celor cautati. Pasamite, ajunsesera la salasul uriasilor maniosi. Si uite ca s-a starnit o incaierare cum nu se mai vazuse si aruncau uriasii cei maniosi cu stanci si stancile izbeau pamantul si sareau la vale si pe unde sarisera stancile au izvorat paraiele din care bem noi apa astazi. Si fugeau ursii si lupii unde vedeau cu ochii, inspaimantati de moarte si fugeau toate fiarele padurii care incotro. Iara Vladisor si Paltinoasa au luat-o si ei la goana, cat ii tineau picioarele si asa de tare fugeau ca fagii se dadeau la o parte din drumul lor parca facandu-le poteca. Si uite asa, in urma lor au ramas doua vai de se chema si azi Vladisor si Paltinoasa.
-
V-a placut?
-
Cum nu! Da ce s-a intamplat cu uriasii si cu Vladisor si Paltinoasa?
A oftat baba Doftana. Apai, dragii mei, cine mai poate sti, ca tare multa vreme a trecut de atunci. Or fi fost uriasii aceia aievea? Or fi fost in inchipuirea oamenilor?
Unul dintre copii, o fetita isteata peste poate, Mara o chema, a dat din cap zicand: ba eu cred ca adevarate au fost toate ce ne-ai istorisit, ca oare cum de se numesc vaile acelea Vladisor si Paltinoasa. si pe urma, bag de seama ca toate fiarele acelea de fugisera inspaimantate de paruiala dintre uriasi s-au intors si uite ca traiesc si azi!
Tare s-a bucurat baba Doftana si a zis: draga babei, sa fii tot asa de mintoasa si cand ii creste si sa le spui povesti copiilor tai!
Coborase intunericul peste sat si din bordeiul babei Doftana se auzeau torcand motanul Vladisor si maraind usor in somn catelusa Paltinoasa …
