Despre expoziția "Flux și Formă"
Deschiderea expoziției a avut loc la “Zmeuriș – Culture Hub”, sat Zmeurătu Comuna Albești pe 20 august 202, la apus. Vizitatorii au avut ocazia să exploreze lucrările lui Andrei Ghițescu și Alexandru Mara într-un spațiu care a transformat laboratorul artistic într-o experiență multisenzorială.
Lucrarea "Viscol în Neptun"
Durată performanță: 30 minute
Spațiul creator este un vas de formol de 5L. Formolul, un simbol al conservării, devine paradoxal un suport al efemerului : imobilizează în aparență, dar permit totodată apariția unor structuri care pot există doar în starea lor tranzitorie.
În vas, materia își organizează propriul climat. Straturile se așază treptat, prin diferențe de densitate, asemenea unor atmosfere suprapuse. Sus, o lumină violet pulsează ca o auroră comprimată.
Din interfața instabilă dintre soluții se desprind dendrite albe, ramificații fragile ce coboară ca niște rădăcini de furtună. Ele desenează hărți efemere, procese de precipitare ce amintesc de nori în formare, dar și de un sistem nervos prins în plăsmuire.
Instalația evocă atât un peisaj interior al observatorului, cât și logica unei planete invocate înainte de a fi văzută. Precum Neptun, calculat din deviații gravitaționale și confirmat abia mai târziu prin observație, acest spațiu există mai întâi ca ipoteză, ca simulare. Existența se naște chiar din anticipație și atenție a subtilităților existenței.
Stratificarea din vas oglindește condiția noastră: o suprafață mereu în mișcare, un miez de transformări lente, un adânc unde se adună arhivele grele ale timpului. Dendritele, cu creșterea lor imprevizibilă, devin metafore ale continuității fragile dintre aceste niveluri, punți între vizibil și invizibil.
„Viscol în Neptun” dorește să transforme reacțiile chimice într-o interfață a unui limbaj emergent .Instalația își propune să surprindă condiția societății contemporane și a schimbărilor sociale: instabilă, stratificată, mereu pe muchia dintre ipoteză și apariție.




Despre lucrări
Lucrările se nasc la granița dintre laborator și scenă. Acest teritoriu fluid devine un spațiu experimental de hibridizare a două culturi diametral opuse, cea a rigorii științifice și a libertății exprimării artistice. Unicitatea demersului constă într-un lucru ritualic al materiei. Printr-o serie de mijloace neconvenționale, artistul reușește să creeze un univers vizual aparte menti să deschidă un cadru contemplativ și să redefinească procesul creator.
Performerul conduce evoluția spectacolului prin parametri estetici transformați în variabile operabile, bine cunoscute de artist. Printre acestea se enumeră : reacțiile desfășurate între reactivi, ordinea adăugărilor, ritmul, forța cu care picăturile de reactiv pătrund în amestec, controlul temperaturii, modul și intensitatea amestecării, predicția și controlul vâscozității, densitatea mediului.
Performanța urmărește o logică dublă: pe de o parte, cunoașterea tehnică a artistului îl face să prevadă și să dirijeze reacțiile și să controleze echilibrele chimice, pe de altă parte gestul artistic introduce imprevizibilul. Micile turbulențe, suprapuneri, contrastele oferă profunzime fenomenului.
Lucrarea "Doi sori"




“La o scală mai mică, într-un pahar Erlenmayer, am ilustrat ciclul zilei de pe un pământ imposibil.
Printr-un joc, bazat pe variația indicelui de refracție în funcție de concentrația de reactivi din pahar, am schimbat poziția sorilor și culoarea rezultată.
Am simulat și o furtună care ar opaciza sorii noștri. Această lucrare este specială pentru că este mult mai dinamică.
În același timp, cromatica acestui mediu este complet reversibilă. Printr-o secvențiere adecvată a reactivilor, poți să te întorci la orice cadru redat
Efervescența( formată la propriu! din degajarea de dioxid de carbon) amplifică tensiunea între cele două corpuri luminoase și creează o vibrație vizuală care pulsează subtil prin lichid “
-Andrei Ghițescu