Adus acasă cu carul, cu postava, cu desagii etc. pământul de oale se purecâ (se înlătură rădăcinile, piatra etc.), se mărunţeşte cu maiul sau măiugul, cufrământâtorul (nume al maiului în Glogova- judeţul Gorj). Apoi, se toacă folosindu-se sapa.(săpiţa). După mărunţire lutul se pune la inmoiat sau dospit într-o împrejmuire de scânduri sau de nuiele. numită ţarc (termen de largă întrebuinţare pe vremuri), hâmbar (hambar), gropniţâ (în Slătioara, Vlădeşti, Buda- judeţul Vâlcea), /egănuş (în Glogova -judeţul Gorj). Fie în gropi, fie în ţarc, pământul se stropeşte, se udă cu apă. Apa se dă pe straturi (la două-trei ore câte un strat; în total trei-patru straturi). Dacă pământul e mai câinos, i se dă apă mai multă, până devine brânzos. Apa se dâ atâta timp cât pământul o sufere. În unele centre (Horezu- jud. Vâlcea; Glogova, Găleşoaia- jud. Gorj; Valea Stanciului- jud. Dolj), după ce se udă, pământul se taie feliuţe cu cuţitoaia curbată şi prevăzută cu două mânere . În acest fel se îndepărtează corpurile străine (pietre mici, iarbă, rădăcini etc.), iar pământul devine curat precum ceara. Durata dospitului este condiţionată de însuşirile lutului şi variază între câteva zile şi o lună. Adeseori pământul se lasă la dospit toată iarna.

Făuritor de vase de lut, aceasta ar fi ”traducerea” numelui olar (numele este de origine latină). Olăritul, meșteșugul olarului, este una din cele mai vechi invenții ale omului. Acum 8-10.000 ani a început modelarea argilei înmuiate cu apă, rezultând primele recipiente în care se putea păstra recolta, uleiul, apa, vinul sau în care se putea fierbe mâncarea. La început obiectele din lut erau fasonate destul de grosolan, deși utilitatea lor nu se pune la îndoială. Mai târziu, aproximativ pe la 3500 î.e.n a apărut instrumentul care practic a revoluționat acest meșteșug: roata olarului.

Vasele și toate obiectele de lut erau uscate la soare, destul de mult timp. Ulterior a început arderea acestora direct pe pământ sau în gropi dar temperatura obținută, aproximativ 500-600oC era insuficientă pentru ca obiectele să devină rezistente. Inventarea cuptorului de ars a rezolvat această problemă, acum aproximativ 3000 de ani și de atunci a început fabricarea ceramicii adevărate.

Lutul (argila) folosită trebuie să fie plastic, să se modeleze destul de ușor, să păstreze urma unui obiect apăsat pe suprafață, să se mențină sub formă de bucăți dure când este extras și să aibă o textură cu crăpături, ca un mâl uscat.

Pentru a nu se crăpa după modelare, lutul trebuie amestecat inițial cu nisip (ori cu cenușă vulcanică sau cu kiselgur – pământ de diatomee) în proporție de 4-1 (4 lut și 1 material de amestec).

Dospirea argilei. Argila este adusă în curte și lăsată câteva săptămâni să ”dospească”. În acest interval este udată, mărunțită și apoi tăiată în bucăți mari care sunt udate și bătute cu maiul.

Frământarea. Bucățile de argilă (”turte”) sunt aduse în atelierul olarului, frământate bine cu picioarele apoi cu mâinile până capătă un aspect unsuros. Masa de argilă este tăiată în bucăți mai mici care se frământă din nou și se bat cu maiul până când textura devine omogenă. În final se porționează în bulgări de mărime egală.

Odată uscate, obiectele modelate sunt înmuiate într-o soluție de humă pentru albire. Peste stratul de humă se pot aplica diferite ornamente apoi urmează arderea în cuptor. Această primă ardere are rolul de a rigidiza materialul și a-l face mai ușor de prelucrat pentru decorarea suplimentară. Pentru obținerea smalțului se repetă arderea la o temperatură mai ridicată.

Cea mai răspândită tehnică de decorare folosește un corn de vită având în vârf o pană de gâscă. Prin corn se scurge culoarea prin pana de gâscă. Avem astfel o veritabilă peniță. Decorurile fine se pot obține folosind un bețișor cu fire de păr de porc mistreț.

Un alt tip de decorare se obține prin zgârierea cu un vârf metalic a vasului după înmuierea sa în pigment, apărând astfel culoarea pastei. O altă tehnică, întâlnită în special în sudul României, constă în aplicarea în relief a unor șnururi, brâie sau rozete de pastă. Toate culorile folosite sunt naturale, preponderent de origine minerală.