Clasificarea proverbelor pornește de la criterii stabilite de cercetătorii în domeniul lingvisticii, dar și al etnologiei, disciplină prin intermediul căreia se poate explora proverbul. De la început, trebuie făcută precizarea că nu există, până la ora actuală, o clasificare a proverbelor care să satisfacă nevoile cercetătorilor din toate domeniile, deoarece structura lor complexă nu permite acest demers. În literatura străină de specialitate, se insistă asupra aspectului figurativ al conținutului proverbelor, care impune construirea unei terminologii, fapt ce ar permite și o clasificare (Krikmann, apud Stanciu 1980: 209).
În clasificarea proverbelor, am apelat la paremii excerptate din cele zece volume culese de Iuliu A. Zanne (Ediția Anastatică 2003-2004), respectând grafia din ediția princeps, pentru a evidenția evoluția lingvistică de la momentul culegerii și până în prezent.
Vă invităm să lecturați articolul Doinei Măcărie, realizat pentru ADEMED :