Meșteșugul boitului, cunoscut și ca vopsit vegetal sau colorat din buruieni este o practică veche, de mare valoare. Boitul se bazează pe extracția și întrebuințarea compușilor chimici cu putere de colorarare, prezenți natural în plante, buruieni și resturile vegetale din gospodărie.

Față de alte meșteșuguri care pot urma o schemă fixă, boitul are o dimensiune experimentală deosebită. Acesta depinde de o multitudine de factori greu de controlat precum calitatea solului, perioada de recoltare și chiar și modul în care planta supusă extracției a fost uscată sau păstrată. Toate aceste aspecte, aparent neglijabile, își pun amprenta asupra culorii finale.  

Cea mai valoroasă resursă despre tradițiile vopsitului vegetal din România este lucrarea lui Mihai Lupescu – Cromatica poporului român: Ședința dela 14 maiu 1914.

Împrejurările acestui studiu s-au așezat ca printr-o întâmplare norocoasă, surprinzând poate ultima fereastră deschisă spre un obicei pe cale de a se stinge în uitare. Odată cu pătrunderea și triumful industriei coloranților sintetici, vechea artă a boitului și-a pierdut încet rostul și puterea de a se transmite mai departe. Însăși autorii lucrării menționate anterior justifică lucrării prin această perspectivă:  „In cercetarea noastră, ne-am incredintat pe deplin ca mestesugul boitului s’a uitat aproape cu totul in popor.”

Iar din relatările contribuitorilor la carte:

“Aglaia P. Milocariu, din Bogdănești-Suceava, care-și boiește singură sculele, ne spune că ea nu vopsește cu boiele scoase din buruieni deal negru, «că cel din târg nu ține așa bine și nu-i așa frumos ca cel ce-l face ea». Încolo: galben, verde, albastru și roșu, îl face cu boiele din târg, de la șpileria jidovească (un fel de drogherie). Ca să nu iasă boielele la soare, le pune apă tare din belșug.” 

Boiele de la târg se subînțeleg ca fiind de proveniență sintetică. Apa tare poate fi, interpretând alte surse etnografice, ca leșia obținută din sodă caustică.

Mordansarea se referă la îmbibarea fibrei într-o substanță cu rol fixator pentru colorant, numită mordant, cuvânt de proveniență franceză. În spațiul Românesc, mordantul era denumit baiț. Acțiunea de aplicare a fixatorului, mordansarea, se numea împietrire.

Acesta, în funcție de mecanismul chimic  specific extractului ales, crește afinitatea colorantului la fibră. Mordansarea este determinantă, crescând dramatic rezistența la lumină și spălare. În același timp, fiecare mordant variază nuanța obținută. Există rețete în care, din același colorant vegetal, se pot obține culori complet diferite, în funcție de alegerea mordantului sau a momentului de mordansare.

Tipuri de mordanți:

Mordanți istorici, folosiți în spațiul Românesc din literatura din sec XX: 

Mordanți minerali

Mordanții minerali conțin substanțe anorganice, în general săruri sau hidroxizi de metale. Prin dizolvarea în apă, ionii metalici disociază și formează complecși cu compușii organici extrași din masa vegetală. În urma acestor reacții, mordantul fixează culoarea pentru un termen lung, dar o și amplifică sau nuanțează, în funcție de substanța întrebuințată.

Cei mai întâlniți mordanți folosiți tradițional în România sunt:

• Sulfat dublu de fier și potasiu ( AlK(SO4)2*12H2O 

Numit tradițional și ca piatră acră, alaun

Nu modifică culoarea finală și este un fixator excelent pentru majoritatea tipurilor de fibră. Pentru unele culori, oferă strălucire. Este un cristal  alb, transparent. Literatura modernă îl indică ca fiind compatibil cu contactul cu pielea. Dintre mordanții folosiți tradițional

• Sulfat feros ( FeSO4), numit tradițional calaican, vitriol de fier 

În general, închide culoarea extractului. Nuanțele de ocru capătă profunzime și întunecime. Este util în special în coloranții derivați din tulpină, rădăcină și scoarță, unde se dorește de obicei un efect de aprofundare a culorii.

Din literatura modernă, alaunul și calaicanul oferă cea mai promițătoare retenție a colorantului pe fibra de bumbac. Totodată, în rețetele de boit Românești sunt cei mai des întrebuințați, în special alaunul. De regulă, se adaugă direct în baia de colorare, prin așa-numita împietrire a colorantului.

• Sulfat de cupru ( CuSO₄), numit tradițional ca și piatră vânătă. Folosit și pentru stropirea viței de vie împotriva dăunătorilor [3]

În general, deschide culoarea. Are un efect aparte pentru vopsirea cu  extracte verzi, derivate din tulpini sau frunze. Pentru extractele de flori și fructe, oferă un efect de profunzime.

• Sulfat de magneziu ( MgSO₄), numit tradițional ca și piatră amară

 Este un mordant mai puțin folosit. Oferă un efect de netezire pentru nuanțele de violet și roz. Folosit împreună cu oțet, poate stabiliza mai bine culorile. Predominant util pentru fixarea coloranților extrași din fructe de pădure.

• Staniu sau clorură stanoasă (staniu spălat cu acid clorhidric numit și apă tare) numit tradițional cositor sleit

Pentru coloranții extrași din fructe de pădure și cei aprinși la culoare, bogați în antocianine( amintim printre altele și fructul socului și dudele) oferă cea mai bună stabilitate. În același timp, oferă o vitalitate aparte coloranților roșii.

Literatura modernă îl indică ca cel mai bun mordant pentru antocianine. În special în meta-mordansare. Este singurul fixator care protejează fibrele  vopsite cu afine și alte fructe pădurețe după spălarea la mașină și expunere îndelungată la lumină. Folosirea lui este evitată, staniul este un element toxic sau iritant.

• Leșie ( soluție caustică de hidroxizi de sodiu și potasiu, obținută din cenușă). Substituită din sec XX cu soda caustică(NaOH).

Leșia se folosește în special la vopsirea lânei, pentru fixarea coloranților obținuți în special din scoarța pomilor. Soluția concentrată de leșie distruge extractele de fructe și flori roșii sau violet( precum afinele, murele, dude, zmeura) lăsând în urmă o nuanță de galben spălat.

• Hidroxidul de calciu( Ca(OH)₂) numit și lapte de var sau var stins

Folosit pentru a da strălucire nuanțelor de verde și ocru la vopsirea lânei și a bumbacului.

Mordanții minerali acționează prin eliberarea ionilor metalici în baia de mordansare sau colorare. Acești ioni metalici complexează cu compușii organici cu proprietăți colorante. Astfel, vor forma complecși metal-colorant care vor stabiliza pe termen lung vopsirea, vor influența nuanța fibrei vopsite și vor scădea solubilitatea colorantului în apă.

Mordanți naturali : compuși și rol

Mordanții naturali conțin compuși organici care interacționează chimic cu extractele vegetale și cu fibra, influențând fixarea și stabilitatea coloranților. Acțiunea lor se exercită prin modificarea pH-ului băii de vopsire, prin aport de compuși fenolici/tanini sau prin furnizarea de grupări proteice/ionice care pot forma legături cu coloranții. 

Borș

• Compuși principali: acid lactic, acizi organici în cantități mici (ex. acid acetic), compuși fenolici și tanini proveniți din tărâţe și materii vegetale folosite la fermentare; minerale și enzime.

• Rol ca mordant: aciditatea naturală acidifiziază baia de mordansare, contribuind la deschiderea fibrei (în special fibre proteice și celulozice) şi la o mai bună penetrare a coloranţilor. Taninii şi polifenolii acționează ca biomordanţi blânzi, oferind legături suplimentare între pigment şi fibră. Folosit frecvent ca pre-mordant sau în combinaţie cu săruri (de exemplu alaun) pentru a îmbunătăţi intensitatea şi rezistenţa culorii.

Zer

• Compuși principali: acizi lactici (în cantităţi reduse), proteine solubile (cazeină şi peptide), minerale (calciu, fosfaţi), lactoză.

• Rol ca mordant: componentele proteice pot crea site-uri de legare pentru anumite coloranţi, în special pe fibre proteice (lână, mătase). Aciditatea moderată şi mineralele contribuie la modificarea mediului de vopsire, favorizând fixarea unor pigmenti naturali. Zerul este folosit ca tratament blând, pentru finisarea sau stabilizarea nuanţelor.

Oțet

• Compuși principali: acid acetic diluat, apă, urme de minerale.

• Rol ca mordant: funcţionează în principal ca agent de reglare a pH-ului (acidifiant). Prin coborârea pH-ului băii, oţetul poate îmbunătăţi prinderea unor extracte vegetale sensibile la alcalinitate şi poate stabiliza anumite culori; nu este un mordant metalic în sens clasic, dar este folosit frecvent în etapele de pregătire sau fixare pentru a regla condiţiile chimice ale băii.

Urina fermentată

• Compuși principali (după fermentaţie): uree transformată în amoniac şi săruri amoniace, compuşi azotaţi, săruri minerale; în unele cazuri compuşi organici derivaţi din descompunere.

• Rol ca mordant: fermentaţia generează compuși care pot modifica pH-ul și pot produce un mediu uşor alcalin sau complexant, ceea ce influenţează comportamentul anumitor coloranţi (unele reţete tradiţionale folosesc urina pentru a intensifica luciul sau pentru a dezvolta anumite nuanţe). Astăzi efectul istoric al urinei este înlocuit de agenţi chimici controlaţi, dar în reţetele tradiţionale ea a servit drept agent activ pentru obţinerea unor efecte specifice asupra pigmentului.

Notă sumară
Mordanţii naturali acţionează prin mecanisme multiple: modificarea pH-ului băii, furnizarea de grupări fenolice (tanini) sau proteice care pot forma complexuri cu pigmenţii şi cu fibra, şi prin aport mineral. Eficacitatea lor variază în funcţie de tipul de fibră, de extractul vegetal folosit şi de condiţiile procesului (temperatură, timp, raport material/lichid). În practica tradiţională, aceşti agenţi sunt adesea utilizaţi ca pre-mordanţi sau în combinaţie cu săruri de metal pentru a îmbunătăţi durabilitatea şi intensitatea culorilor.

Clasificarea Tehnicilor de Mordansare

Procedura de mordansare poate fi executată în trei etape distincte în raport cu baia de colorant. Fiecare metodă are implicații specifice asupra eficienței procesului și a caracteristicilor produsului finit.

1. Pre-mordantarea

Această tehnică implică tratarea materialului textil cu o soluție de mordant anterior imersiei în baia de vopsire. Procesul constă în impregnarea fibrelor cu săruri metalice sau alte substanțe de mordansare pentru a le pregăti pentru fixarea ulterioară a colorantului. Metoda este utilizată pentru a asigura o absorbție uniformă a pigmentului și pentru a obține o culoare finală predictibilă.

2. Mordansarea Simultantă (Metamordansare)

În această metodă, mordantul este adăugat direct în baia de vopsire, împreună cu extractul colorant. Astfel, procesele de mordansare și vopsire se desfășoară concomitent.

Metoda prezintă avantaje operaționale, precum reducerea consumului de apă și energie prin comasarea a două etape. Din punct de vedere chimic, poate îmbunătăți stabilitatea anumitor coloranți, cum sunt antocianinele, prin fenomenul de co-pigmentare. Aceasta este cea mai frecvent documentată abordare în rețetele tradiționale din România.

3. Post-mordansarea

Această tehnică presupune tratarea materialului textil într-o baie de mordant după ce etapa de vopsire a fost finalizată. Post-mordantarea este utilizată în principal pentru a modifica nuanța culorii deja aplicate pe fibră sau pentru a îmbunătăți proprietățile de rezistență ale vopsirii. Este o etapă de finisare care permite ajustarea controlată a rezultatului cromatic.